O Toamnă Ca Să Te Pot Ierta
Primul volum din seria Anotimpuri Avocată în devenire, Camélia are o adevarată pasiune pentru crimele neelucidate. Întâmplarea face ca Rory Cavendish, torționarul ei din trecut, să moară în mod misterios. Presupusul vinovat e Lou McAllister. Cel mai bun prieten al lui Rory. Băiatul care a umilit-o în urmă cu zece ani‑ și pe care nu l-a putut uita de atunci. Camélia profită de ocazie pentru a rezolva primul său caz… și pentru a-i potoli setea de răzbunare. Lou a fost întotdeauna oaia neagră a familiei, dar nu s-a așteptat niciodata să ajungă la închisoare pentru crimă. De la o zi la alta, toi cei în care avea încredere îl abandonează. Singura care îl poate scoate de acolo e ea. Camélia O’Brien. Prima victimă a lui Rory. Fata pe care a rănit-o în trecut și care îi bântuie gândurile de atunci. Lou ar face orice sa-și spele păcatele… și să o ia de la capăt. „Cu O toamnă ca sa te pot ierta, Morgane Moncomble își confirmă statutul de star în devenire al genului new romance.“ – L’Express „În Anotimpuri, noua sa serie, Moncomble explorează preț de un anotimp zonele de umbră și de lumină ale epocii noastre prin intermediul unor povești de dragoste înflăcărate: O toamnă ca să te pot ierta, primul volum, abordează problema hărțuirii în mediul școlar și a consecințelor acesteia.“ – Ouest-France „O lectură surprinzătoare, care te ține cu sufletul la gură datorită personajelor zbuciumate și uneori tulburătoare. Tema specifică genului romance e vizibilă, dar fără să domine povestea principala, reînnoind astfel tiparul clasic new romance spre deliciul cititorilor!“ - Actualitté „Nu degeaba e autoarea numărul 1 a genului new romance în Franța. Un succes mondial care abia începe.“ - Version Femina Morgane Moncomble e o autoare franceză de romance nascută în 1996 la Argenteuil. A început să scrie romane de la doisprezece ani și a studiat literatură franceză modernă la Sorbona. Cu peste un milion de exemplare vândute, se impune astăzi ca una dintre cele mai de succes scriitoare din generația ei. Printre romanele sale se numara Sufletele noastre zbuciumate (în curs de publicare la Editura Trei), Falling Again și L’As de coeur. În noiembrie 2023 a fost desemnată cea mai bună autoare de new romance în Franța.
472 pages
Other (ro) edition · Published by Editura Trei · ISBN 9786069788189
Readers also shelved
Aime-moi je te fuisMorgane Moncomble
Falling AgainMorgane Moncomble
Inheritance. 2. La Vengeance De La Veuve NoireMorgane Moncomble
La Révolte de la reine (Inheritance t. 1)Morgane Moncomble · 5
L'as De Coeur - Nouvelle CouvertureMorgane Moncomble
L'As de piqueMorgane Moncomble · 4.5Be the first to rate this book
Keep track of what you read
Book Nook is a free reading tracker with a 3D bookshelf, a reading timer, challenges with friends and a Reading Wrapped at the end of the year. Add O Toamnă Ca Să Te Pot Ierta to your shelf in one tap.